În localitatea Cacica s-a atestat, pe baza descoperirilor arheologice, una din cele mai vechi exploatari de sare recristalizata din saramura din Europa, datatând din perioada culturii Cris din neoliticul timpuriu (mileniul 5 î.Hr.).

Existenta izvoarelor cu apa sarata de aici, si folosinta lor în stare naturala, cât si pentru producerea sarii recristalizate prin fierbere are însa o vechime milenara, asa dupa cum au relevat-o cercetarile arheologice întreprinse în 1952, 1968 la Solca si 1989 la Cacica. Aceste izvoare, numite slatine, spre deosebire de sare care era proprietatea domneasca, apar în documentele vremii ca fiind proprietate manastireasca, fie obsteasca. În perioada evului mediu, pâna la sfârsitul secolului al XVII - lea, nu s-a încercat o industrializare a acestor slatine din dorinta de a nu scadea pretul de monopol al sarii, ce aducea venituri visteriei domnilor Moldovei si de teama de a nu trezi lacomia turcilor dupa cum arata Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldavie. Modalitatea de obtinere a sarii recristalizate din saramura Slatinei de la Runc de lânga Pârtesti este relatata de un martor în jurul anului 1783 astfel: "ei îsi ridica un rug cu patru laturi din lemnul spart bucati, atâta sub acesta focul, îl lasa sa ajunga în flacari în întregime, iau apoi saramura din primul izvor pomenit si o lasa sa picure încetul cu încetul în gramada arzânda". Sarea se prinde de lemnul care arde si apoi taranii iau lemnul racit, scot sarea prin lovire, o împacheteaua în saci si alte recipiente si o iau cu ei acasa, la caderea iernii, pentru folosinta lor si a vitelor lor. Este posibil ca un astfel de procedeu de obtinere a sarii recristalizate sa fi fost folosit de locuitorii zonei pe întreg parcursul Evului Mediu.

Exploatarea sistematica, de tip industrial a acestui mineral indispensabil vietii, prin lucrari miniere complexe îsi afla începuturile catre ultima parte a secolului al XVIII-lea. Începând cu anul 1775, când Bucovina intra în administratia Imperiului Austro - Ungar, se iau masuri în directia prospectarii bogatiilor minerale ale subsolului acestei noi provincii. Consiliul aulic de razboi si Camera aulica din Viena raporteaza ca pe teritoriul Bucovinei nu se afla nici o salina: "Sarea recristalizata vine din Galitia si sarea gema de la Ocna din Moldova". Pentru a nu importa sare de la Tg. Ocna (aflata in Moldova) si a aduce sare de la Ocna Dej (aflata în Transilvania), Curtea Imperiala de la Viena, prin Administratia Militara a Bucovinei a decis luarea unor masuri pentru asigurarea locuitorilor noii provincii cu sare alimentara. În anul 1776, maiorul von Mieg, care întocmise prima ridicare topografica a Bucovinei, raporta despre existenta a doua fântâni de saramura cunoscute: una aflata nu departe de Vijnita, care era nefolosita si alta la Pârtesti de unde "taranii din împrejurimi îsi extrag prin fierbere sarea necesara". În urma rapoartelor primite, între 30 oct. Si 29 noe. 1783, o comisie condusa de consilierul aulic Thadeus Peihner von Lichetenfels, a prospectat toate izvoarele sarate din Bucovina, din ordinul Camarii aulice - Sectia monede si mine - analizând pozitia lor geografica, distantele catre asezarile umane, salinitatea lor, etc. Se indica cu acest prilej posibilitatea ca prin forari de puturi si prin galerii de suprafata sa fie descoperit un zacamânt de sare gema în apropiere de localitatea Solca. Pentru conducerea acestor prospectari era recomandat Iohann Paul Hofmann, substitutul tribunalului monastic (Berggericht Substitut) de la Iacobeni si practicantul miner (Bergpracticant) Seleczki ca ajutor. Prima prospectare s-a facut la salina Dealu, nu departe de Solca in anul 1784. S-au instalat 2 cazane evaporatoare si urma ca în vara anului 1785 sa fie construit un cazan de evacuare la izvorul de la Pârtesti. Pentru aceste evaportatoare au fost adusi specialisti în extragerea sarii din saramura de la fierbatoarele din Galitia, carora Camera aulica, Sectia monede si mine le-a acordat unele înlesniri, ca si minerilor pentru a-i putea coliniza aici.

Odata cu descoperirea zacamântului de sare de la Cacica, scopul principal al eforturilor întreprinse, s-au închis salinele amenajate si au fost zidite izvoarele sarate. Debitul izvoarelor sarate aveau tendinta de a scadea în verile secetoase si se faceau tot felul de lucrari pentru adâncirea puturilor existente, forându-se chiar altele noi. Întâmplîtor, un astfel de put a fost sapat în anul 1790 în expremitatea nordica a zacamântului de sare de la Cacica. Datorita aspectului cenusiu al sarii din zacamânt a fost adus profesorul von Jacquin, care a stabilit în urma analizelor facute ca, sarea desi impura, nu este daunatoare omului si nici animalelor, având aproximativ aceeasi compozitie chimica de sare ca si cea transilvaneana. Dat fiind faptul ca rezultatele au fost multumitoare, s-a aprobat începerea lucrarilor de deschidere a salinei. Dupa ce lucrarile de construire au fost încheiate mina a fost deschisa în anul 1791, urmând ca în anul 1803 sa se maresca prin construirea unei noi cladiri pentru tavile de evaporare, cuptoare de uscare a sarii. În anul 1805, s-a construit uscatoria pentru fabricarea hustelor de sare. În urmatorii ani au fost adusi muncitori specialisti de la salinele Swirsk, Wieclizcka, Bochnia. Cancelaria Curtii de la Viena a pus la dispozitia acestora unele facilitati pentru cei ce aveau sa se munceasca la salina. Astfel, în anul 1785 autoritatile austriece au adus la Cacica primele noua familii de ruteni (ucrainieni), specialisti în minerit si evaporarea sarii din împrejurimile Swirsk-lui din Galitia rasariteana, iar în anul 1792 au venit la Cacica 20 de familii de mineri polonezi din Bochnia. Din a doua jumatate a secolului al XIX - lea s-a trecut la modernizarea exploatarii. Astfel, în anul 1856 s-a pus în funtiune moara de macinat sare si s-a montat pompa de extractie a saramurii din bazinele statice de dizolvare (pompa aflata la Muzeul Tehnic din Bucuresti). În anul 1886 s-a raportat modernizarea transportului în subteran, reparatii integrale la cladirile administrative si dotarea cu 2 cazane cu abur pe lemne, 2 rezervoare din lemn pentru saramura de 100 cm³, 2 instalatii de evaporare si 6 cuptoare de uscare a sarii. La acel moment Salina Cacica era printre cele mai moderne din Europa, productia în 1886 fiind de: 2380 t sare bulgari, 2926 t sare evaporata, 233 t sare macinata.Evaporarea sarii se facea în tavi mari, cu o suprafata de 80 - 150 m² si înalte de 50 - 60 cm, consumul de energie fiind mare, folosindu-se lemne de foc. Mai târziu în 1956 s-a introdus în fluxul tehnologic combustibilul lichid (pacura) si s-au amplasat doua sonde de exploatare prin dezvoltare cinetica amplasate în subteran. În 1967 se amenajeaza o linie de garaj CFR si depozit de încarcare, iar între 1968 - 1974 se mareste capacitatea de productie la 13 evaporatoare. În 1993 are loc mutarea instalatiei de preparare în incinta Pârtesti de Jos si înlocuirea evaporatoarelor tip tava, deschisa cu instalatie multiplu efect în vacuum. Salina Caica a fost întotdeauna în proprietatea statului. Pâna în anul 1918, salina a fost în administratia Salinelor din Austro-Ungaria. Din 1918 si pâna în 1929 ea a fost în administratia Regiei Monopolurilor Statului si apoi a Casei Autonome a Monopolurilor Statului. Dupa cel de-al 2-lea razboi mondial, Salina Cacica a fost în subordinea diferitelor ministere, pe un interval mare de timp în cadrul Ministerului Petrolului si Geologiei. În prezent, salina este în subordinea Societatii Nationale a Sarii SA Bucuresti.

Vizitarea subteranului

La adâncimea de 25 m s-a deschis prima camera în care s-a amenajat o capela. Lipsa unei biserici l-a determinat pe primul preot Jakub Bogdanowicz sa amenajeze în subteranele minei o capel a în cinstea Sfintei Varvara. La început, viata religioasa a locuitorilor din Cacica s-a concentrat în jurul cladirii salinei. La capela duce o scara de peste 192 de trepte, aflata la o adâncime de 21 m. Se poate spune ca este o bisericuta cu tot ce trebuie: altar, icoane, candelabru, amvon si balcon pentru cor. Altarul si amvonul sunt sculptate în sare masiva. Initial, întreaga capela era captusita cu lemn, dar în 1904 lemnul a fost îndepartat si s-a construit un mare "sanctuar" în masivul de sare. Dimensiunile capelei sunt: 25 m lungime, 9 m latime si 7 m înaltime. Peretii sunt rectangulari, iar în partea dreapta se afla o icoana reprezentând-o pe Sfânta Varvara, patroana capelei si protectoarea minerilor. Înainte de a coborî în adâncurile salinei, minerii se adunau zilnic în fata altarului Sfintei Varvara pentru ca ea sa-i ceara lui Dumnezeu sa-i ocroteasca în timpul muncii lor. La întoarcere se adunau aici pentru a înalta rugi de multumire. În fiecare zi se oficia Sfânta Liturghie la care participau minerii catolici, greco-catolici si ortodocsi. Aceasta reprezinta prima capela ecumenica de acest gen din Romania si dateaza în forma actuala din anul 1871. În fiecare an pe 4 decembrie, de Sf. Varvara, în capela salinei la o adâncime de 25 m, se celebreaza un Tedeum de preotii celor 3 confesiuni, iar copii prezinta un program artistic în costume populare ale celor 3 etnii si în 3 limbi. (Pr. N. Nicolaisen). Se coboara, în continuare, la adâncimea de 35 m unde se desfasoara orizontul I. La capatul scarilor, vizitatorul este impresionat de armaturile de lemn de brad, care sunt cele de la începutul exploatarii, conservate în mediul salin si perfect operationale. În zona aceasta, galeria sapata direct în sare, mult mai larga, ofera privitorilor basoreliefuri în stânca de sare, cu tematica religioasa, opera recenta a unor tineri scultori din zona, unele dupa modele similare de la Salina Wieliczka de lânga Cracovia. Putul de extractie expune 3 compartimente: doua pe care circula în tandem 2 colivii de transport materiale, pe cel de-al 3-lea sunt montate conductele de transport apa si saramura.Traseul conduce la lacul artificial pe peretii caruia se gasesc cristale de sare. Lacul a fost sapat manual de mieri, bazinul cu saramura având dimensiuni relativ mari (10x6 m). Înainte, pe acest lac, cu ajutorul unei plute, se faceau mici plimbari fiind un mijloc de agrement, a minerilor dar si a localnicilor. Lacul este îngradit cu balustrada, si iluminat de câteva reflectoare care însa nu pun în valoare aspectul deosebit pe care îl are.Urmeaza sala de dans, la adâncimea de 37 m, numita "Sala Ing. Agripa Popescu" primul director general al regiei Monopolurilor Statului (asa cum apare într-un basorelief în peretele de sare). Sala are dimensiuni relativ mari: 24x12x12 m iar la capete are 3 balcoane si ele sapate în sare. La acest nivel se organizau baluri, întâlniri festive, spectacole fiind si primul loc de distractie din zona.